Radu se uita mirat la vinilul pe care îl pregăteam. După ce din boxe au început să se audă primele acorduri din Rattle That Lock, a devenit mai atent. În timpul discuţiei noastre, s-a întrerupt de câteva ori, pentru a asculta mai bine un acord anume. Când am ajuns la In Any Tongue, s-a uitat la mine zâmbind și mi-a zis: “Asta e piesa care-ți place ție !”. Avea dreptate, îi spusesem prima dată când ne-am întâlnit.

Nu poți să scrii o poveste despre autism în România fără să-l incluzi în ea pe Radu. Radu Nedescu, în vârstă acum de 21 de ani, este acum un adult responsabil care studiază filozofia la Universitatea din Leuven, Belgia.

Acum 16 ani, situația era total diferită

Viața lui Radu și a părinților lui a schimbat brusc macazul atunci când bănuind că este ceva în neregulă, ei au aflat că Radu avea autism. Pentru care în România nu exista o soluție de terapie sau tratament și unii medici îi avertizau că un astfel de copil trebuie instituționalizat, deoarece orice efort al familiei nu poate schimba starea lui.

A urmat probabil cea mai uimitoare aventură de recuperare a unui copil cu tulburări din spectrul autist din România. Fără îndoială, Radu este primul copil din România care a beneficiat de terapie ABA și care a avansat uimitor ca urmare a acesteia.

Parinții lui Radu au înființat un centru de excelență pentru recuperarea copiilor cu autism.

Părinții lui, Cristina și Damian, au renunțat la profesiile lor dedicându-se total recuperării lui Radu. Mai mult, după ce au văzut că terapia are efect asupra lui Radu, ei și-au folosit experiența acumulată pentru a ajuta și alți copii, înființând un centru de excelență pentru recuperarea copiilor cu autism.

Nu am avut șansa să-l cunosc pe Radu decât anul acesta, dar știrile despre el ne-au oferit de-a lungul timpului un colac de salvare prin care speram și noi că vom reuși să-l trecem pe David peste zid.

Un om înaintea timpului

Radu este ca și ceilalți copii și tineri afectați de TSA, un om înaintea timpului. Radu sintetizează extrem de bine ideile, studiile de filosofie potrivindu-i-se perfect. Este subtil dar și profund și nu are nevoie de mult timp pentru a-și exprima ideile. Franc și serios, atunci când vorbește cu noi, pare un dascăl care vorbește elevilor săi.

Radu scrie poezii de mult timp, din postura unui tânăr care a descoperit poezia ca un mijloc minunat de a se exprima. Acum Radu compune poezii oricând poate, chiar și înainte să ne întâlnim a scris câteva strofe în metrou.

Cândva el a scris aceste versuri, care exprimă trăirea lui Radu față de autism, față de sfera în care era prizonier.

Sfera mea

De Radu Nedescu

Sfera singuratică a mea lume a fost.
Fericit în cunoscutul din ea, eram obișnuit.
Până când părinții să mă schimb m-au silit.
Trecuturile m-au traversat. Îmi amintesc,
Procedura obișnuită a traiului meu plăcut.
Tot așa până târziu am fost un mut.

Dintr-o dată din a mea închisoare am vrut să scap.
S-a produs o realizare, o vedere a imensității materiei.
M-am trezit văzându-mă că-s doar un punct, ce lume.
Așa a mea trăire s-a modificat în profunzime, în sine.
Tot așa-n continuare din curiozitate de mine cunoștere.
Prin muncă zilnică și efort depus, de schimbare facere.
S-a realizat ceea ce era de fapt în mine, căutarea de sine.
M-am privit dinăuntru-n afară, dinafară-năuntru, pe mine.

Până la urmă singuratic nu-s.
Din mica mea lume, ei aici m-au adus.
Cu a lor metodă și complianță. Cu dragoste…
În acest fel de comunicare facere.
Până la urmă nu-i ușor nici imposibil.
Până la urmă drumu-i despre speranță și iubire dincolo de sine
Până la urmă prin drum să înveți comunicare, de ce și ce.
Până la urmă prin drum spre nou ne-am deschis, o lume cu grai.
Vă urez noroc, ce trebuie să ai.