Ochii lui iscoditori evită să se oprească asupra feței mele. E greu să păstreze contactul vizual, deși tot sufletul lui debordează de bucuria unei întâlniri cu oameni dragi sau chiar cu noi prieteni.

Pe George l-am întâlnit lângă parcul Moghioroș, într-o zi frumoasă din primăvară.

Ileana, mama lui, îl pregătise din timp pentru întâlnire.

Îi vorbise de Miki, de David și de Mihai. George nu e primul tânăr non verbal pe care l-am întâlnit, dar este cu siguranță cel care s-a lipit de noi și de sufletul nostru din prima clipă.

Când și-a exprimat intenția, cu un gest firesc al feței, să mergem de mână, am simțit cum mă fac mic. Și atunci parcă el m-a scos la plimbare pe mine, lipit de mine. Am înțeles imediat că îi era dor enorm de tatăl lui, Bogdan, care datorită profesiei, lipsește mult de acasă. Comandă vapoare pe mări îndepărtate și indiferent cât mult încearcă să comunice de la distanță, dorul e mare.
Am petrecut împreună câteva ore și George ne-a uimit cu modul în care se descurcă în activitățile lui zilnice. Am fost la restaurant împreună și acolo George a mâncat de fiecare dată mâncăruri preferate, alături, desigur de micile capricii: un suc sau ceva dulce, pentru care se bucură din tot sufletul.

Din Parcul Moghioroș până la Mall e un traseu preferat al lui George. Are locurile preferate unde se oprește pentru un covrig sau pur și simplu pentru a-și vedea prietenii. Vânzătorii de la mai multe magazine îl îndrăgesc pe George și sunt parte din rutina lui zilnică.

George și-a făcut obiceiul de a se opri la cișmelele publice. Se spală pe față și apoi se șterge tacticos cu prosopul din rucsac. Acest gest simplu îl calmează și poate îi aduce aminte de mare, de momentele petrecute acolo cu familia lui. La mare, George petrece mult timp în apă, preluând din liniștea și calmul valurilor.

George ascultă cu multă plăcere muzică. Și nu orice muzică. În laptop are liste atent selecționate de Bogdan, pe care de obicei le ascultă împreună. Dar atunci când Bogdan e plecat, George simte nevoia să asculte aceste melodii și să se uite la fotografii de familie.

Ca și alți părinți de copii autiști care au nevoie de asistență continuă, Ileana și Bogdan sunt foarte preocupați de viitorul lui George.
Viața lor a avut și are o singură direcție: George. Nu exista niciun dubiu. O vezi în fiecare privire, în fiecare vorbă a lor. Fiecare respirație a lor este pentru George.
Deși George are multe abilități de autoservire, are nevoie de asistență pentru multe din activitățile zilnice.

Împreună cu alte familii, Ileana și Bogdan speră să se concretizeze proiectul Lumya Campus, pentru a se asigura că George va avea mereu un sprijin.