Născută pe 2 aprilie. O simplă coincidență? Adina a acceptat fără să stea pe gânduri ca David ”să-i fure sufletul”, cu aparatul de fotografiat, unul din lucrurile de care ei îi era atât de teamă în copilărie.

Adina a crescut alături de poveștile audio, într-o lume senzorială aparte, în care anumite zgomote o deranjau și unde se temea de anumite aparate tehnice, chiar și de camera digitală a surorii ei.

Afinitatea pentru teatrul radiofonic a adus o pasiune pentru teatru, pentru cuvinte potrivite și pentru o atentă analiză a comportamentului.

Mai multe pasiuni îi lăsau impresia Adinei că e un om important, fiind permanent ocupată. Și totuși, așa cum ni s-a destăinuit, toate acestea ”nu îi aduceau iubire”.

Adina a aflat despre Asperger la 17 ani și la început și-a dorit să-l arunce undeva în subconștient și să uite de el. Mai târziu a devenit interesată de subiect.

S-a conectat cu mai multe persoane pe canale specializate în Asperger și a conștientizat că anumite trăsături accentuate de Asperger pot fi în avantajul ei.

A înțeles că exact trăirile care o deosebesc atât de mult de neurotipici o fac specială. Frica pentru ceea ce era în afara ei s-a transformat într-o curiozitate specială pentru cei din jurul ei.

Ca o urmare firească, Adina a studiat psihologia.

Studiile i-au permis și mai mult să înțeleagă ce se întâmplă cu ea și să-și organizeze viața în direcția în care dorește ea să meargă, în sensul sau contra curentului.

Pe Adina am cunoscut-o anul trecut, când făcea voluntariat la TedX Eroilor. S-a apropiat mult de noi și ne-am bucurat că în primăvară David a fotografiat-o atunci când a venit la București pentru un spectacol de teatru.

Adina iubește teatrul și scrie cronici pentru spectacolele preferate pe http://wonderland65.home.blog> Tot acolo publică de curând #jurnaldeasperger, texte emoționant de sincere despre aventura în care Asperger-ul o aduce în fiecare zi.

A reușit să-și învingă mai multe temeri, începând cu convorbirile telefonice și chiar vorbitul în public. Este membră a comunității Toasmasters și a început să-și expună propriile gânduri pe canalul de Youtube: https://www.youtube.com/playlist?list=PLHbpXFxGjB3LQtu-FdZ_oVLbSWnRwXgKY

Adinei îi place mult să creeze conținut, text sau video și își dorește să colaboreze cu agenții de creație publicitară și PR.

Pe banca din fața librăriei ne aștepta un tânăr cu privire caldă dar extrem de iscoditoare, purtând o căciulă din lână cu motive nordice. ”Nu aș fi acceptat să ne întâlnim, dar mesajul dumneavoastră m-a convins”, spuse Valeriu. ”Ați scris cu diacritice și nu ați făcut nicio greșeală gramaticală sau de exprimare”.

Pe Valeriu l-am întâlnit la Cluj, orașul de care ne leagă multe amintiri plăcute. Știind că are Asperger, speram ca întrebările pe care i le puneam să ne aducă mai multă claritate în așteptările noastre privind experiența unui adult ce a trecut prin etapele complicate ale copilăriei și adolescenței.

Surpriza noastră a fost să aflăm că pentru Valeriu, diagnosticul de Asperger a venit foarte târziu, de fapt anul trecut, când el se lupta cu o depresie. Cu toate acestea, Valeriu ne-a oferit multe din răspunsurile pe care le așteptam, punându-le precis în contextul vieții lui.

Pentru noi, Valeriu este, dincolo de autocaracterizarea din titlu, așa cum ne numea și el, un omuleț minunat

Valeriu este licențiat în litere. Precizia și puterea lui de concentrare sunt incredibile, de multe ori nu îi permit să vadă lucrurile în ansamblu, dar îl transformă într-un specialist incredibil în lingvistică.

Nu doar în limba română, pentru care a trimis deja câteva sugestii celor care au conceput dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române. Vorbește și traduce excelent în și din engleză.
A învățat daneza în timpul unei burse în Danemarca.

Cunoaște bine norvegiana, pe care, după o școală de vară la Oslo, a aflat că o vorbea și în somn. Probabil, spune Valeriu, de la volumul mare de noțiuni pe care le acumulase la acel curs.

În școală a învățat limba germană, la un nivel incredibil, care i-a permis să scrie un text întreg la o olimpiadă despre ”Pfannkuchen”, deși Valeriu ne-a spus cu sinceritate, că nu știa ce înseamnă la vremea respectivă.

Valeriu spunea: “Într-o zi vreau să pot învăța și o limbă pe cale de dispariție, ca să pot ajuta la salvarea ei. Atunci datoria mea față de umanitate aș simți că o voi fi plătit.” Candidatele principale în prezent: pitjantjatjara din Australia și ainu din Japonia.

Cea mai mare provocare a lui Valeriu: ”Mintea mea, care simte nevoia disperată de a aranja, de a organiza fiecare mic aspect al vieții, ar avea nevoie ca o zi să aibă cel puțin 36 de ore, ca să aibă îndeajuns timp să pună la punct tot ce simte că are nevoie.”

Nevoia lui de a fi exact și organizat îl împinge de multe ori dincolo de termenele obișnuite la care trebuie să finalizeze un task. Valeriu și-a început doctoratul la Facultatea de litere din Cluj. Atunci a avut chiar ocazia de a preda la facultate, dar a pierdut acel job,  pentru că nu a reușit să-și termine la timp doctoratul. Își dorește să termine cât mai curând paginile rămase. Și ca să fim preciși, a scris 131 de pagini din minimum de 170, cât și-a propus.

Acum Valeriu încearcă să se înscrie din nou la doctorat, pentru a-l finaliza.

Valeriu are atestat de traducător pentru limba engleză. Un post de traducător (cărți, articole, subtitrări pentru filme) sau de corector i s-ar potrivi de minune. Dacă voi, cei care citiți acest articol aveți nevoie de un astfel de specialist, Valeriu e candidatul ideal.

Am lăsat la sfărșit poezia, care este un mod de exprimare preferat al lui Valeriu.
Ne-am simțit vrăjiți de versurile lui și l-am rugat să ne permită să reproducem aici o poezie scrisă de el.

Origami

(8 septembrie 2017)
Vreo nouă sute nouăzeci şi nouă de cocori din foi
Făcut-ai pentru mine când puteam vorbi de amândoi,
Când încă nu plecaseşi tu în lumea asta cea hapsână,
Când mâna-ţi încă îşi avea al său locşor în a mea mână.

Cu vrajă parcă îndoiai îndată fiecare pliu
Şi fiece cocor părea că-n ale tale mâini e viu,
Odată ce îl terminai, cu graţie, precis, cocorul,
Din palma ta se ridica să-şi ia ca fraţii săi el zborul.

Dar azi, când nu mai eşti a mea şi singur m-ai lăsat pe lume
Şi nici nu vrei să mai auzi de mine sau de al meu nume,
Rămâi în tot ce m-ai făcut, în ce sunt datorită ţie
Şi stau cu mine-n locul tău tăcuţi cocorii de hârtie.

(Aici poemu-i terminat sau cel puţin aşa-mi fu gândul,
Dar unei noi idei ciudate îi veni în mintea-mi rândul:
Cu aripile frânte azi, dar sufletul pierdut prin nori,
Sunt oare eu al mielea din sutele de-ai tăi cocori?)

Ne cunoșteam deja de vreo oră, două. Eram la masă la un restaurant din Bistrița, când Edy, după ce fusese atent câteva minute la David, a exclamat cu inconfundabilul accent bistrițean (pe care nu-l pot imita) : ” măi, să fie, ăsta-i fix ca și mine! ”

L-am găsit pe Edy la Bistrița, alături de mama lui Ana. Alexa, sora lui, studiază la București. Ana a lăsat deoparte jurnalismul atunci când a aflat că Edy are autism. Acum conduce Centrul de Resurse şi Referinţă în Autism „Micul Prinț“.
Edy nu s-a formalizat prea mult, ne-a primit rapid în camera lui și s-a înțeles cu David foarte bine. După ce ne-a cântat două piese, Edy i-a arătat lui David fotografii din călătoriile sale.

În fața pianului, veselia lui Edy se transformă într-o seriozitate incredibilă. Transformarea e vizibilă și confirmă că muzica a avut un rol special în evoluția lui Edy.

Edy este un tânăr foarte vesel, cu înclinații artistice evidente către muzică și în mod particular către pian.
Studiază pianul la liceul de muzică din Bistrița.
Dacă la început muzica a însemnat terapie pentru Eduard, acum este o parte importantă a vieții lui.

Edy a luptat mult pentru a ajunge la liceul de muzică și datorită talentului său, el a cântat la mai multe concerte și concursuri de muzică.

De curând a descoperit că-i place enorm să se scufunde

Anul trecut a făcut primele scufundări în Marea Roșie, unde își dorește foarte mult să se întoarcă și anul acesta.

Ne-am plimbat împreună prin centrul orașului Bistrița, unde Edy ne-a fost ghid, prezentându-ne cu atenție principalele obiective turistice.
Nu am ratat pizza cu cartofi prăjiți, o premieră pentru David, o pasiune pentru Edy.

O simplă căutare pe internet vă va întoarce multe filme cu Edy cântând. Interpretează minunat, cu răbdare și pasiune.
Merită să-l vedeți și mai ales să-l ascultați. Sunt convins că în viitorul apropiat îi vom vedea numele din ce în ce mai mult pe afișele concertelor de muzică clasică.
Și dacă organizați un concert, vă recomandăm să-l invitați pe Edy să vă încânte cu piesele lui favorite.

Radu se uita mirat la vinilul pe care îl pregăteam. După ce din boxe au început să se audă primele acorduri din Rattle That Lock, a devenit mai atent. În timpul discuţiei noastre, s-a întrerupt de câteva ori, pentru a asculta mai bine un acord anume. Când am ajuns la In Any Tongue, s-a uitat la mine zâmbind și mi-a zis: “Asta e piesa care-ți place ție !”. Avea dreptate, îi spusesem prima dată când ne-am întâlnit.

Nu poți să scrii o poveste despre autism în România fără să-l incluzi în ea pe Radu. Radu Nedescu, în vârstă acum de 21 de ani, este acum un adult responsabil care studiază filozofia la Universitatea din Leuven, Belgia.

Acum 16 ani, situația era total diferită

Viața lui Radu și a părinților lui a schimbat brusc macazul atunci când bănuind că este ceva în neregulă, ei au aflat că Radu avea autism. Pentru care în România nu exista o soluție de terapie sau tratament și unii medici îi avertizau că un astfel de copil trebuie instituționalizat, deoarece orice efort al familiei nu poate schimba starea lui.

A urmat probabil cea mai uimitoare aventură de recuperare a unui copil cu tulburări din spectrul autist din România. Fără îndoială, Radu este primul copil din România care a beneficiat de terapie ABA și care a avansat uimitor ca urmare a acesteia.

Parinții lui Radu au înființat un centru de excelență pentru recuperarea copiilor cu autism.

Părinții lui, Cristina și Damian, au renunțat la profesiile lor dedicându-se total recuperării lui Radu. Mai mult, după ce au văzut că terapia are efect asupra lui Radu, ei și-au folosit experiența acumulată pentru a ajuta și alți copii, înființând un centru de excelență pentru recuperarea copiilor cu autism.

Nu am avut șansa să-l cunosc pe Radu decât anul acesta, dar știrile despre el ne-au oferit de-a lungul timpului un colac de salvare prin care speram și noi că vom reuși să-l trecem pe David peste zid.

Un om înaintea timpului

Radu este ca și ceilalți copii și tineri afectați de TSA, un om înaintea timpului. Radu sintetizează extrem de bine ideile, studiile de filosofie potrivindu-i-se perfect. Este subtil dar și profund și nu are nevoie de mult timp pentru a-și exprima ideile. Franc și serios, atunci când vorbește cu noi, pare un dascăl care vorbește elevilor săi.

Radu scrie poezii de mult timp, din postura unui tânăr care a descoperit poezia ca un mijloc minunat de a se exprima. Acum Radu compune poezii oricând poate, chiar și înainte să ne întâlnim a scris câteva strofe în metrou.

Cândva el a scris aceste versuri, care exprimă trăirea lui Radu față de autism, față de sfera în care era prizonier.

Sfera mea

De Radu Nedescu

Sfera singuratică a mea lume a fost.
Fericit în cunoscutul din ea, eram obișnuit.
Până când părinții să mă schimb m-au silit.
Trecuturile m-au traversat. Îmi amintesc,
Procedura obișnuită a traiului meu plăcut.
Tot așa până târziu am fost un mut.

Dintr-o dată din a mea închisoare am vrut să scap.
S-a produs o realizare, o vedere a imensității materiei.
M-am trezit văzându-mă că-s doar un punct, ce lume.
Așa a mea trăire s-a modificat în profunzime, în sine.
Tot așa-n continuare din curiozitate de mine cunoștere.
Prin muncă zilnică și efort depus, de schimbare facere.
S-a realizat ceea ce era de fapt în mine, căutarea de sine.
M-am privit dinăuntru-n afară, dinafară-năuntru, pe mine.

Până la urmă singuratic nu-s.
Din mica mea lume, ei aici m-au adus.
Cu a lor metodă și complianță. Cu dragoste…
În acest fel de comunicare facere.
Până la urmă nu-i ușor nici imposibil.
Până la urmă drumu-i despre speranță și iubire dincolo de sine
Până la urmă prin drum să înveți comunicare, de ce și ce.
Până la urmă prin drum spre nou ne-am deschis, o lume cu grai.
Vă urez noroc, ce trebuie să ai.

Ingrid

Ingrid plutește încă într-o lume a copilăriei, înconjurată de dragostea părinților săi Hajni și Vlaicu și a surorii sale Emma. Atunci când reușești să privești în ochii ei, te scufunzi într-o lume a culorilor, a inorogilor și a poneilor roz, animată de o bucurie sinceră în care pare că tristețea nu are loc.

I-am cunoscut pe Ingrid, Hajni, Emma și Vlaicu acum trei ani. Încă de atunci m-a surprins bucuria prezentă în ochii acestor oameni minunați. Hajni și Vlaicu au găsit în interiorul lor o forță nebănuită cu care au putut să-și împartă dragostea celor două fiice ale lor Emma și Ingrid.

De un optimism debordant

De fiecare dată când ne-am întâlnit cu ei am simțit acea conexiune specială cu ei și am fost acceptați instantaneu în lumea lor. Ingrid moștenește acest optimism debordant de la părinții săi și încearcă din toată din toată inima să treacă peste zidul care o separă de lumea noastră.

Anul trecut, în martie, la inițiativa lui Eduard Enache, Ingrid debuta într-o ședință foto pentru H&M, alături de David, pregătită pentru a marca Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului, de pe 2 aprilie.

S-a bucurat așa cum doar un copil o face atunci când printre haine era strecurată una cu culori care o atrăgeau.

Am participat și noi la ședința foto și am rămas uimiți de naturalețea cu care Ingird a răspuns indicațiilor lui Eduard, de parcă făceau echipa în modelling de-o viață. Cu multă răbdare și-a schimbat ținutele și s-a bucurat așa cum doar un copil o face atunci când printre haine era strecurată una cu culori care o atrăgeau. Aici puteți accesa articolul lui Eduard despre ședința foto.

Zâmbete și multă căldură

Ingrid a înțeles că David urmează să-i facă câteva fotografii și au petrecut împreună câteva ore în care David a reușit să-i surprindă cadre ce îi exprimă transparent starea interioară: zâmbete, mirări și multă căldură.

Atunci când nu picta figurinele de lut fabricate de părinții ei, Ingrid se plimba prin parcul unde ne întâlnisem, împărțind zâmbete celor din jur.

Portretele surprinse de David, dar și fotografiile făcute la ședința de modelling ne-au convins că Ingrid poate fi implicată în aceste activități, pe care le face cu multă plăcere.

A mai trecut un an… (august 2020)

Ne-am revăzut întâmplător cu Ingrid și familia ei la Balchik.

Fotografiile pe care le-a făcut David cu această ocazie, la aproape un an de la prima ședință foto o surprind pe Ingrid extrem de fericită în apă. Ingrid este îndrăgostită de apă și folosește fiecare ocazie pentru a se bucura de libertatea pe care i-o oferă o piscină sau marea. Legătura ei cu apa este evidentă și atunci când este în apă timpul nu mai există.

În anul care a trecut Ingrid a căpătat mai multă încredere în sine, fiind mult mai independentă și autonomă. Este foarte atentă cu lucrurile ei și foarte serioasă atunci când primește o sarcină de la părinții ei. 
Faptul că David i-a făcut din nou fotografii a bucurat-o foarte mult și i-a zâmbit acestuia aproape în toate cadrele surprinse.

Am petrecut două zile minunate alături de Ingrid și familia ei!

Ionut

The world was on fire and no one could save me but you / It’s strange what desire will make foolish people do / I’d never dreamed that I’d meet somebody like you / And I’d never dreamed that I’d lose somebody like you….

Am ascultat zeci de cover-uri ale melodiei Wicked Game, dar niciunul nu m-a impresionat atât de mult cât interpretarea lui Ionuț. Cu ochii în jos, strângându-și chitara, Ionuț transmitea prin versurile cântate cu vocea lui tremurândă o mulțime de emoții pe care poate altfel nu reușește să și le exprime.

Izolare și luptă pentru integrare

Aventura lui Ionuț este intrinsec legată de muzică. Autismul a însemnat pentru Ionuț izolare și o luptă continuă pentru integrare. Părinții lui Ionuț au intuit legătura acestuia cu muzica și l-au încurajat să se exprime prin cântec.

Ionuț a învățat singur limba engleză și acum, pe lângă chitară, cântă la tobe și pian. Simțul artistic este puternic înclinat către muzică și limbi străine. Mai întâi cu vocea, apoi cu ajutorul chitarei, Ionuț a cântat melodii celebre din repertoriul artiștilor și a formațiilor pop / rock cu orice ocazie care i-a ieșit în cale.

De altfel așa ne-am și întâlnit. La Expirat, acolo unde se desfășura un concert special pentru familiile în care există copii cu diverse dizabilități. Ionuț aștepta pe una din bănci, puțin nerăbdător, cu ochii iscoditori îndreptați către intrare. S-a ridicat brusc și pe fața lui se citea o bucurie enormă atunci când pe ușă au intrat pe rând persoane cunoscute. Terapeuți, prieteni sau vecini. Pe toți i-a întâmpinat zâmbind și nu s-a lăsat până nu a aflat despre toți cunoscuții care urmau să sosească.

Ar putea cânta cu succes la orice concert

Părinții lui Ionuț au fost foarte deschiși atât atunci când le-am propus să facă parte din acest proiect, dar mai ales când l-am rugat pe Ionuț să cânte la vernisajul expoziției lui David de la Photofest Bucharest 2019. Ionuț a cântat cu drag și l-a felicitat pe David pentru expoziție. M-am bucurat mult când am văzut publicul apreciind prestația artistică a lui Ionuț, dincolo de povestea condiției lui.

Putem cu toții să ne bucurăm de sensibilitatea lui Ionuț, invitându-l la evenimentele pe care le organizăm.

Ionuț este prezent pe line up-ul multor concerte dedicate persoanelor cu dizabilități, iar dacă mă întrebați pe mine, ar putea cânta cu succes la orice concert.

Am aflat cu bucurie că Ionuț a început să stăpânească tehnicile de utilizare a echipamentelor audio și a reușit să obțină atestatul de DJ. Acum poate să fie gazda oricăror evenimente muzicale și să-și transmită trăirile prin melodiile alese pentru a-și încânta publicul.
Fie că reprezentați companii, organizații neguvernamentale sau instituții ale statului, atunci când aveți nevoie de un artist sau un DJ, amintiți-vă de Ionuț si contactati-ne.

În pădurea Băneasa a venit toamna. Peste aleile umbrite, frunze cad din toți copacii care le mărginesc, rotindu-se ușor, parcă pentru a marca finalul verii. Pentru prima dată în acest proiect, simt că s-a format o legătură între David și Tobias. Maria și Jean-Marc, părinții lui Tobias au fost plăcut surprinși să-l vadă zâmbind în pozele făcute de David. De obicei reținut în gesturi și manifestări, Tobias se simte în centrul atenției într-un sens pozitiv al cuvântului.

În general, părinții copiilor atipici trebuie să le acorde o atenție specială cu ocazia unor situații altfel normale pentru ceilalți copii. La restaurant unii nu au răbdare, la orice întâlnire unul din părinți aleargă de obicei odată cu cel mic.

Ei bine, Maria, mama lui Tobias, a avut ideea să-i dea acestuia un creion și coli de hârtie. Iar Tobias era cel mai fericit în acel moment, pășind într-o lume în care el decide ce și cum se întâmplă.
De la simple mâzgăleli, Tobias a trecut la desene tipice vârstei lui, ajungând ulterior să abordeze teme cum ar fi istoria Angliei.

Desene cu Michael Jackson, domnitori si regi

De altfel, vă recomand să accesați profilul lui de Instagram, (https://www.instagram.com/tobiascambien/) unde cu bucurie contorizează fiecare like și follow.
Veți găsi pe contul de Instagram multe desene cu Michael Jackson, domnitori și regi, personaje din desene animate, toate într-o tușă personală, serioasă pentru vârsta lui, dar păstrând inocența unui copil de 12 ani.

Tobias desenează cu predominanță pe hârtie, dar a început să folosească și tableta și programele de creație grafică. Tobias și-a diversificat desenele, cu lucrări din anime și mai nou stilul manga.

De multe ori, datorită constrângerilor medicale, Tobias nu poate să-și desfășoare activitatea așa cum și-ar dori. Tocmai de aceea l-am simțit de mai multe ori cum reacționează exuberant atunci când citește despre lucruri pe care nu le poate face. A răsfoit cu nesaț un album de fotografii dintr-o expediție în America de Sud și i-a sorbit lui David fiecare cuvânt atunci când acesta povestea despre locurile minunate fotografiate în acel album.

Tobias vorbește deja engleză și flamanda și studiază franceza și spaniola.

Nu l-am văzut trist pe Tobias. Poate că nu zâmbea tot timpul, dar în mod sigur nu era trist. Maria și Jean-Marc și fratele lui Matthias îl susțin continuu pe Tobias și îl încurajează să-și urmeze pasiunile. Tobias e un puști grozav, el învață la o școală internațională, vorbește deja engleză și flamanda și studiază franceza și spaniola.

Sunt convins că într-un viitor nu prea îndepărtat, Tobias își va folosi pasiunea pentru desen ca un instrument pentru orice profesie pe care și-o dorește.

Eu știu deja că voi apela la el atunci când voi avea nevoie de schițe sau desene.
De altfel, chiar ne-a trimis propunerile lui pentru logoul acestui proiect.

Silviu

Pe foaia de hârtie cu format atipic, foarte lungă și nu foarte lată se întinde o încrengătură ordonată de străzi. Văd Lacul Sărat, linia de tramvai către oraș și intuiesc locația grădinii zoologice. ”Aici e cartierul Viziru, șoseaua Buzăului și undeva aici în dreapta trebuie să desenezi trei blocuri perpendiculare pe șosea. Sunt D-urile”.

De lângă mine, Silviu exclamă mai mult decât fericit: ”Așa e, de unde știi?” Mă bucuram enorm de bucuria lui și i-am spus că m-am născut în Brăila și că am cutreierat, cu bicicleta sau pe jos, majoritatea străzilor desenate de el.

O expoziție inedită la British Council

Pe Silviu l-am cunoscut la British Council în București, unde a participat alături de David la Diversity Week. Și-a expus acolo schițe amănunțite ale orașului nostru natal, Brăila. Acolo am aflat povestea lui.

Într-o lume guvernată de restricții, evoluția școlară a lui Silviu a cunoscut suișuri și coborâșuri, influențată evident de persoane care au susținut lupta lui și a familiei lui. Cu multă muncă și dedicație, Silviu a absolvit liceul, promovând cu succes examenul de bacalaureat. Mai mult, a terminat și o școală postliceală la care s-a pregătit pentru meseria de optometrist.

Silviu are o memorie vizuală extraordinară și o îndemânare deosebită la desen tehnic, fie pe hârtie, fie folosind programe de proiectare asistată pe calculator. Face inclusiv randari 3D pentru proiectele lui de suflet.

Silviu nu profesează meseria lui și din păcate nu și-a găsit încă un loc de munca unde să-și folosească pasiunea lui principală, desenul.

Silviu stăpânește desenul tehnic și realizează planuri de ansamblu și urbanism incredibile, aducând îmbunătățiri utile soluțiilor existente pe teren.

Am adunat aici și câteva din schițele lui de arhitectură, domeniu în care cu puțin suport ar putea lucra ca și desenator. Silviu este un tânăr inteligent, care se poate integra într-un colectiv care îl stimulează și îi pune în evidență deprinderile.